Tour of Estonia – Stage 2

Rutierul român în vârstă de 21 de ani s-a impus în Turul Estoniei – cea mai importantă victorie a sa din carieră. Sprinter de meserie, Grosu evoluează la echipa profesionistă italiană Vini Fantini Nippo. După succesul din prima etapă, românul nu a mai cedat tricoul galben până la finala competiției din Estonia.

Eduard a terminat pe locul doi etapa de ieri, după Adrian Kurek, după o etapă care s-a întins pe distanța a 150 de kilometri. ”A fost o zi foarte grea. Toate echipele au atacat constant. Am încercat să rămân în fruntea plutonului, iar în cele din urmă am reușit să îi prind pe cei doi evadați – Kurek și Joeaar”, a spus românul. ”Este prima mea victorie într-o cursă 2.1 şi primul tur câştigat la general. Sunt în faţă în Europe Tour şi sper să mai urc. Vreau să mulţumesc echipei mele pentru munca depusă, a adăugat Eduard Grosu, care ocupă locul 11 în ierarhia individuală UCI Europe Tour. După câştigarea Turului Estoniei, Eduard Grosu a urcat pe locul 11 în EuropeTour.

În urma victoriei obţinute în Turul Estoniei, în care a câştigat prima etapă şi s-a clasat pe locul secund în a doua, ciclistul român Eduard Grosu a urcat spectaculos în ierarhiile internaţionale, reuşind, astfel, să se califice nu numai el pentru Campionatul mondial de şosea de la Ponferrada (Spania), din 21-28 septembrie, ci să contribuie şi la prezenţa unui alt rutier român în proba de fond.

În ultimul clasament publicat de Uniunea ciclistă internaţională (UCI) pentru EuropeTour, ierarhie alcătuită pe baza punctelor obţinute de rutierii profesionişti în toate competiţiile 2.1 şi 2H şi care dă şi cotele de ţară pentru marile competiţii organizate de UCI, neo-profesionistul român, de la echipa italiano-japoneză Vini Fantini Nippo De Rosa, se află pe un excelent loc 11, cu 189 puncte, la numai 6 puncte de ocupantul ultimului loc din Top 10, olandezul Bert-Jan Lindeman, de la cunoscuta formaţie Rabobank.

De altfel, Eduard Grosu, cu un sezon excelent în primul său an în arena profesionistă, la numai 21 de ani, nu este prea departe nici de primul loc, ocupat în acest moment de francezul Julien Simon (Cofidis), cu 300 puncte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.